Inelul de logodnă sau de promisiune are o lungă istorie. Se pare că obiceiul purtării acestuia își are originile în Egiptul Antic, unde inelul simboliza un cerc nesfârșit (eternitatea) și spațiul din inel, o poartă spre aceasta. Inele de logodnă care erau oferite femeii iubite de către bărbat au fost cunoscute şi în perioada romană. Romanii ofereau logodnicelor inele care conțineau o cheie mică, simbol al gospodăriei, probabil derivând chiar de la adevărata cheie care era folosită pentru cuferele mai valoroase ale casei. Şi pentru grecii antici aceste inele erau mai degrabă cunoscute ca inele de promisiune a fidelității și a dragostei și nu precedau neapărat căsătoria.
În zilele noastre creștinii poartă verigheta ca simbol al familiei, al credinței, al iubirii reciproce și al armoniei, iar Sfântul Isidor de Sevilla (cca 560-636), în celebra sa Etymologiae, scria că verigheta se așază pe inelarul stâng întrucât se credea că acolo există o venă care ajunge direct la inimă.